Am sufletul in perfuzii

16 octombrie 2010

Coplesita de sentimente, ma pierd printre ganduri si intrebari. O fi oare un nou inceput? Tristetea iarasi a pus stapanire pe sufletul meu. Gustul singuratatii mele in aceasta lume ma ameteste. Ma doboara de fiecare data. Am nevoie de cineva care sa ma ajute sa ma ridic. Mint cand spun ca nu mi-e dor de iubire. Ma simt depasita si neputincioasa. Totul este alb-negru. Ploua, e frig. Natura este moarta, la fel ca si sufletul meu. Ma simt singura. Merg mai departe cu vise pictate si iluzii desarte. Noaptea nu am somn, ma foiesc, ma gandesc. Cu privirea in pamant nu zaresc nimic, cand privesc spre viitor. Am crezut ca o sa treaca, dar tot ce a trecut a fost timpul, dar acesta nu se va mai intoarce niciodata.
Cu ochii inlacrimati, zambesc rece .. cuvintele sunt lacrimile sufletului meu.

7 comentarii:

buffy spunea...

cu cat perioadele de tristete sunt mai adanci si puternice, ne impacteaza mai mult cu atat revenirea noastra este mai spectaculoasa; viata o sa ni se para mult mai dulce iar cand vom privi in urma prapastia in care simteam ca am cazut vom vedea ca este doar o mica groapa intr-un asfalt...
Good work!

Carolina spunea...

te inteleg perfect...singuratatea te apasa:***dar nu dispera totul va fi bine...!

Kaos Moon spunea...

in natura rezista doar exemplarele puternice... restul...

Ioana spunea...

In viata sunt momente bune si momente mai putin bune...depinde de noi pe care vrem sa le alegem!;)

ankhs spunea...

In astfel de momente e bine sa avem incredere in noi insine...nu lasa nimic sa te doboare! Va fi bine :).

smalldot spunea...

tristetea o are fiecare dintre noi
curaj!

Niiic spunea...

@buffy: Este adevarat. Asa se intampla de fiecare data.
@Carolina, @ankhs, @smalldot: Stiu ca voi trece cu bine dupa o astfel de perioada. Va multumesc pentru incurajare!!