Am reusit sa zambesc si sa nu mai privesc in trecut

Da! In sfarsit zambesc. Totul din jurul meu a prins viata si tot ce ma inconjoara imi inspira fericire. Am scos capul din nisip si mi-am invatat lectia. Nu am sa mai repet niciodata aceleasi greseli!
Am invatat sa nu mai pun la suflet nimic din ce ar putea sa imi faca rau, sa ma ridic dupa fiecare cazatura si sa nu mai plang, pentru ca el nu merita nici o lacrima de-a mea.

Am lasat soarele sa imi intre in suflet.

Sincer nu stiu ce m-a facut fericita, probabil nebunia prietenilor, iubirea familiei sau chestiile marunte si gesturile simple care pentru altii sunt doar niste fleacuri. Ma bucur de lucrurile marunte din jurul meu, de sentimentele pe care le am fata de cei apropiati, de zambetul pe care il primesc de la cineva pe care l-am ajutat, de familie si de prieteni.

Sunt din nou fericita, libera, plina de viata si de speranta. Vocea interioara imi soptea fara incetare “mergi mai departe!”

Stiu ca in adancul sufletului meu ma asteapta o viata grozava.

Ochii tai

Ochii tai caprui, tulburi … Acea privire ce stralucea si patrundea prin mine. Ma rataceam de fiecare data in ea. In ochii tai mi-am oglindit sufletul si am vazut surasul unui om indragostit. Acei ochi m-au iubit si m-au umilit. 

Si mai lasa-ma o singura data sa te privesc si sa ma pierd in adancul sclipirii lor.

Ma simt singura.

Oare de ce persoanele de la care astepti sa primesti mult mai mult te parasesc atunci cand ai cea mai mare nevoie? E aiurea, nu pot spune in cuvinte. Nimic nu imi mai poate aduce consolare; nici un cuvant, nici un lucru, nici o persoana. 

Uneori as vrea sa fiu nimic pentru nimeni...

Un nou inceput

As scrie sute de cuvinte, dar mai bine renunt si spun simplu: dezamagire. Dar, oricat de dezamagita sunt tind sa cred ca va trece si ca visul va deveni candva, realitate. Nu mai vreau nimic, nu mai vreau tristete si amagire, nu mai vreau sa ma scufund in singuratate stiu ca am spus-o de zeci de ori, dar deja e prea mult. Am fost doar o marioneta, lumea o scena, iar oamenii niste papusi. Luminita de la capatul tunelului nu e sfarsitul, e doar un nou inceput. 

Totul va fi bine intr-un final, cand va fi acela? Greu de spus...
Iar tu, poti sa tipi ca nu te aud, poti sa plangi ca nu te vad, poti sa pleci ca nu te caut. Nu imi mai pasa de tine!

"Am inca rani deschise, dar vantu-i rece si le drege

Am inca amintiri aprinse, dar timpul trece si le sterge."

( Releveu - S-a intamplat in ianuarie)

Tocmai ma gandeam

Unde am gresit? Ce e in neregula cu mine? M-am saturat sa gasesc motive, asa ca ma opresc.

Multe intrebari si raspunsuri stupide. 

Nimic nu este simplu.

De ce va place toamna?

Mi-e imi place deoarece e un anotimp matur si intelept. Incepe cu o schimbare subtila în lumina, cu un cer albastru profund şi nopti care devin brusc clare şi refrigerate. 
E ca un drog, dar unul sanatos. Imi plac diminetile racoroase, plimbarile prin parc unde imi clatesc ochii in natura frumos colorata, cand se aud frunzele sub talpi si explozia de culori ce se dezlantuie in splendoarea ei. Pana si melodia preferata parca suna altfel.

Mi-e dor sa ma ghemuiesc usor pe canapea cu o cana fierbinte de ceai.

Inceput de toamna.

 Dupa fierbinteala, exuberanta si frumusetea luminoasa a verii, toamna isi face prezenta, desi inca mai are mirosul verii impregnată-n pielea ei.

Frunze, cenusiu, bruma, reintanliri, vise, agitatie, frig, emotie, ganduri, dor, sumbru, decor, melancolie, tristete, trecut, bucuria unui nou inceput, anotimpul perfect, frumos, cald, rece, prietenos, dusmanos, nehotarat, schimbator, uscat, ud, roditor, zalud, plangacios prin ploile sale.

1 septembrie, e toamna. O zi banala ca oricare alta. Este soare, bate vantul, dar e frig. 

Imi este insa placuta aceasta infuzie de toamna. Pentru mine toamna a fost mereu frumoasa. Nu merita ca tristetea sa isi faca prezenta. Sunt multe lucruri marunte care ar trebui sa ma bucure. Mai devreme sau mai tarziu va iesi si soarele pe strada mea. Trecutul nici nu ma mai intereseaza, ce a fost a fost. Prezentul este important. 

Acest anotimp cand frumos, viu colorat, cand racoros, trist si intunecat de mine depinde, de modul in care il simt. Are o rezonanta deosebita pentru ca m-am nascut la sfarsitul lunii octombrie. 

Natura moare treptat, treptat. Dar de ce sa fim pesimisti? Ea moare pentru a se renaste si pentru a ne demonstra ca nimic nu are sfarsit si inceput. Desi uneori simt ca ma imprastii ca frunzele si ma dizolv ca ploaia. Iubesc toamna care se asterne greoi pe sufletul meu. Ma linisteste, ma bucura, ma incanta, e superba. 

Vreau sa am parte de cea mai frumoasa toamna. Una calda si senina, fara suferinta si despartiri, in care sa nu mai repet la infinit amintirile verii. 

As vrea in momentul acesta sa ratacesc singura pe aleile linistite din parc.