Confuzie

Nici nu stiu de unde si cum sa incep, pentru ca mi-e foarte greu sa exprim in cuvinte starea pe care o am in acest moment. Simt ca mor putin cate putin, cum cerul cade peste mine, iar oamenii dispar treptat, treptat.

S-au adunat multe probleme si mi-e foarte greu, ma simt neputincioasa in fata lor. Cu trecerea timpului m-am ingropat in rutina, in intunericul mintii si am uitat sa mai fiu fericita, am uitat sa mai zambesc.

Uneori sunt nemultumita de unele persoane, de certuri si de jigniri si cred ca nu se mai poate face nimic. Dar stau si ma gandesc cum ar fi viata mea fara ele, fara sa le stiu aproape de mine ...

In vin in minte unele momente in care te-am facut sa te indoiesti de mine si sa te simti banal. Imi pare rau ...

Niciodata nu am reusit sa-mi inteleg sentimentele, sa le despic, pentru ca imi era frica sa nu pierd frumusetea momentului. 
Si tu esti inca confuz in sentimente ...
Da vina pe mine, am sa o iau eu pe toata, iar tu fi fericit, zambeste!
Vei ramane mereu o parte din mine, chiar daca acum nu imi mai esti alaturi si am sa ma gandesc mereu la tine, chiar daca tu nu ai sa faci acelasi lucru. Te iubesc ...Iarta-ma!