Am obosit, mi-a obosit sufletul

08 decembrie 2010




Mi-e dor de mine. Parca nu ma mai recunosc. In ultimele zile am fost asa de data peste cap.. Ma intristeaza atat de mult nepasarea oamenilor! Nimanui nu ii pasa daca traiesti sau daca mori, poate doar familia se mai gandeste la tine, dar in rest nimeni. Ma simt atat de ciudat. Am impresia ca traiesc intr-un gri continuu. Simt nevoia de afectiune, de a nu mai fi trista, de a-mi deschide inima cuiva, de a nu mai face greseli. As vrea sa fie aici cineva cu care sa pot vorbi, oricine, numai sa fie. E ciudat sa ii povestesti unui necunoscut si cele mai ascunse ganduri, ce greutati iti apasa sufletul si iti umbreste viata. Poate ca e un mod de a gasi un raspuns, de a-ti recunoaste golul din suflet , de a evada din propria viata .. nu mai conteaza .. as fi vrut sa fie cineva aici...
Uneori imi doresc sa inchid ochii, iar cand ii deschid totul sa dispara.
Acum inchid usa gandurilor si merg inainte zambind - un zambet care e din ce in ce mai dureros.

2 comentarii:

Cretu spunea...

"[...]nepasarea oamenilor! Nimanui nu ii pasa daca traiesti sau daca mori[...]" Asa e, dureros.

Romanescu Ionut-Andrei spunea...

i love your blog :)