Nu stiu daca va citi vreodata cineva asta, dar oricum nu mai conteaza. Sunt atat de suparata incat as scrie pana maine dimineata cuvinte fara sens, doar de dragul de a scrie. Ganduri am multe, dar mi-e frica sa astern cuvintele. Mi-e teama de forma pe care o vor lua. Cuvintele ranesc mai mult decat orice.
Habar nu am de unde sa incep, poate ca de la gandul ca nu mi-am inchipuit vreodata ca viata mea va arata asa. E chiar asa de greu sa obtii fericirea? Nu cer imposibilul. Vreau doar un strop de fericire, vreau sa privesc lumea zambind.
Ma aflu permanent in ceata, intr-un paradis plin de demoni, de nevoi absurde. Luata de valul vietii, am uitat sa mai rad si sa ma bucur de lucrurile simple. Simt o durere profunda in suflet! S-au adunat cam multe. Brusc m-au coplesit toate problemele, toate neajunsurile, am senzatia ca nu mai pot ajunge la liman. Sufletul meu e spart in mii de bucati atat de mici incat ar putea trece printr-o gaura de ac. Am nevoie de ajutor, de alinare, dar stiu ca nu voi gasi, degeaba caut. Ce sunt cuvintele, promisiunile, sperantele? Ce sunt? Nu sunt nimic. Sunt doar o pierdere de timp, iluzii purtate de valuri in care doar cei slabi cred in ele. Acest gust amar e mereu prezent in simturile mele, ma pradeaza si ma lasa fara vlaga.
As vrea sa plec departe intr-un loc diferit ca si cultura, mod de viata, religie, idei. Undeva unde nu cunosc pe nimeni, sa nu mai vad locuri cunoscute de care sa imi aduca aminte de diverse persoane.
1 comentarii:
Cu totii trecem prin astfel de momente...daca simti nevoia sa pleci undeva departe si poti atunci fa-o! Io te sustin, asta am simtit si eu candva si-am luat-o la fuga fara sa stau prea mult pe ganduri...si am locuit o perioada intr-un loc superb la mare unde am adunat cele mai frumoase amintiri si m-am format ca om.
Fii optimista!
Te pup si te imbratisez cu drag!
Trimiteți un comentariu