Poate ca suna ciudat, dar nu mai am nimic de spus. Nu mai are sens, pur si simplu. Ma simt foarte ciudat, intr-o stare permanenta de frica. Mi-e teama sa ma mai trezesc dimineata, ca nu cumva sa realizez ca sunt din ce in ce mai goala pe dinauntru. Mi-e teama de mine, simt ca nu ma mai pot controla. Nu stiu de am ajuns pana aici.
Ma doare faptul ca nu imi mai pot controla viata asa cum o faceam odata. Azi noapte a fost delirant, am avut atatea sentimente contradictorii. N-am putut dormi deloc, nu imi gaseam locul, ma tot suceam si ma gandeam. Eram macinata de ganduri si am plans pana nu mai aveam lacrimi. Nu mai suport starea asta. M-am saturat de atatea lacrimi. Chiar nu mai exista solutii la unele probleme, ar trebui sa ma obisnuiesc cu ideea asta. Simt ca innebunesc, simt cum pamantul imi fuge de sub picioare. Ma doare sufletul mai tare ca niciodata. Viata inca continua sa isi bata joc de mine si incearca din rasputeri sa ma invinga cu propriile-mi arme. Am trecut prin viata prin atatea lucruri care m-au marcat. Am sacrificat totul si am primit inapoi doar durere si umilinta. Sunt plictisita de jocul acesta prostesc. Daca s-ar termina odata, ar fi mai bine. Totul in jurul meu e mort, nimic nu mai misca, nimic nu mai vibreaza. Totul s-a stins, totul e doar o amagire. Am recunoscut greselile pe care le-am facut si suport consecintele.
Poate ca soarele va iesit din nou, deocamdata nu prea vad departe...