Cand mi-am deschis acest blog, l-am deschis cu speranta ca voi scrie lucruri frumoase, voi povesti momente fericite din viata mea, insa se pare ca viata nu a fost chiar atat de darnica cu mine si mi-a oferit numai probleme.
Problemele au inceput de acum aproximativ 3 ani cand am facut neintentionat un lucru care nu sunt deloc mandra de el si mi-a lasat un gust amar toata acea poveste si anume faptul ca am ranit atat de tare o persoana draga incat mi-a declansat o depresie cumplita.
Singura am trecut cu greu peste asta, nimeni nestiind ce mi se intampla, nici prietenii, nici cunoscutii, nici familia. Plangeam pe unde apucam ca nimeni sa nu ma vada, manacam foarte putin si pe sistem nervos mi s-a produs o acnee foarte urata.
Acel moment a fost unul groaznic pentru mine, cu urmari in prezent pentru de atunci viata mea a luat o alta intorsatura. Au aparut complexele, ca sunt prea slaba, ca am cosuri, ca am sanii nu stiu cum si tot felul de lucruri de genul acesta pe care nici astazi nu mi le pot scoate din cap.
Dupa vreo 9 luni de la incident, pe 1 mai 2012, l-am cunoscut pe ... el - fostul meu prieten care mi-a facut viata un cosmar.
Nu as vrea sa povestesc cu lux de amanunte pentru ca sunt si lucruri mai personale, insa cosmar pentru mine a fost: la doua saptamani a inceput sa-mi vorbeasca foarte urat si sa ma ameninte, lucru care m-a deranjat extrem de rau si i-am spus ca pun punct aici, ne despartim, la care au mai continuat o serie de amenintari si injuraturi si m-am speriat foarte tare pentru ca nu-l cunosteam atat de bine si il credeam in stare de orice. O perioada s-a potolit, dar devenise intre timp gelos si eu la fel. Greseala a fost a mea si habar nu aveam ce era in capul meu, eram orbita de iubire, nu vedeam absolut deloc ca se joaca cu mine pe degete si era si mai mic decat mine. Nu aveam voie deloc sa ies afara, m-a indepartat de prieteni, imi cerea parolele de la messenger, facebook, telefonul il controla mereu, dar eu eram o copila naiva care credea ca orice zboara se mananca si faceam ca el ca sa nu se supere si sa nu se desparta de mine.
Ma jur cu mana pe inima si scriu aceste randuri cu lacrimi in ochi, ca zi de zi eu eram nevoita sa ii indur injuraturile si amenintarile, plecam si ma plimbam si nu stiam cum sa ma mai ascund ca sa nu ma vada cineva ca plang. Singura persoana care stia de tot acest calvar prin care eu treceam era prietena mea cea mai buna, careia ii povesteam absolut tot, pentru ca nu puteam sa mai tin in mine atatea rautati. Parintii mei n-au stiut de aceasta relatie, am stiut sa o ascund bine 6 luni de zile. Da, 6 luni am trait alaturi de un monstru care mi-a distrus toate sperantele!
L-am iertat de zeci de ori cu speranta ca se va schimba - lucru care el mi-l promitea din toata inima. Si ca o naiva ce eram il credeam si m-am ars din nou de enspe mii de ori, pana cand nu stiu cum s-a facut, dar parca Dumnezeu mi-a dat o palma atat de tare incat sa ma trezesc o data la realitate. Da si m-am trezit intr-un sfarsit si am pus punct pentru totdeauna, desi el tot ma cauta si ma ameninta si am zis ce o fi o fi, ii voi spune tatalui meu, el e singurul care ma poate apara.
Am incetat sa-i mai raspund la telefoane, acasa la mine oricum nu venea pentru ca ii era frica de tatal meu, am spus "gata, am scapat".
Trecuse deja doua saptamani de cand ne despartisem si ca un baiat "bun" ce era el, chiar de ziua mea m-a cautat si mi-a spus niste lucruri atat de dureroase pe care nu ma asteptam sa le primesc vreodata. Ce poate fi mai rau decat dupa atata timp, persoana draga sa iti spuna ca nu te-a iubit si doar vroia sa-si bata joc!?
Mi-am blestemat ziua in care m-am nascut si m-am rugat la Dumnezeu sa ma ia la El. Am simtit ca totul se prabuseste si ca niciodata nu voi mai putea tine la cineva pentru ca mi-era frica sa nu se intample la fel.
Nu cred ca a fost de ajuns pentru ca el m-a mai cautat si pentru ca vroiam sa stau o perioada singura, parca Dumnezeu iar m-a pus la incercare.
Dupa o saptamana de la acest eveniment, pe facebook primesc un mesaj de la un baiat care ma intreba daca mai sunt impreuna cu ... individul. I-am spus ca nu, am mai continuat sa vorbim, mi-a cerut si numarul, cu frica i l-am dat. Tipul la prima vedere era super ok, a vrut sa ne intanlim, ne-am intanlit si ... am ramas impreuna pana in prezent.
Este un baiat exceptional, un baiat ca el le doresc tuturor fetelor.
La inceput a facut ceva ce m-a deranjat si am vrut sa ne despartim, insa si-a cerut scuze, am zis ca orice om merita o a doua sansa, i-am oferit-o. Apoi, venise ziua mea, imi luase un cadou dragut, tot atunci mi-a cunoscut si parintii care au o impresie foarte buna despre el.
Momentan trecem printr-o perioada mai grea, pentru ca el m-a mintit cu un lucru, fapt ce pe mine m-a deranjat si ma deranjeaza in continuare. Increderea pentru mine inseamna totul, pentru ca experienta cu acel indivit pe mine m-a schimbat foarte mult si mi-e teama sa nu se intample ca si cu el, desi mi-a dovedit in astea 5 luni (pe care le implinim azi) ca nu se compara absolut deloc cu el, dar niciodata nu se stie ce se va intampla.
Si am ramas cu aceasta frica in suflet si ma simt aiurea pentru ca il iubesc foarte mult si nu am incredere in el. El de asemenea se consuma ca stie ca nu-l cred ceea ce-mi spune, mai ales ca de vineri el este plecat la Orsova in excursie si am avut aceasta teama dinainte sa plece mi-am facut o mie de ganduri si scenarii ca s-ar putea intampla ceva care sa ma deranjeze.
Nu prea am dormit deloc zilele acestea pentru ca stau cu gandul la lucruri rele, el m-a asigurat ca nu se va intampla nimic, insa eu am o presimtire ca sunt lucuri care nu vrea sa mi le spuna doar din simplul fapt ca ma va deranja si ne vom desparti.
Recunosc sunt foarte geloasa si el la fel, dar ne-am facut multe planuri si sper ca nu se vor ruina si acestea si sper sa reusim tot ce ne-am propus.
Problema insa e la mine. Ma afecteaza foarte mult astenia aceasta de primavara, am fel de fel de stari, acum sunt fericita, rad, acum plang, ma gandesc la lucruri mai putin frumoase. Mai devreme m-am certat cu el si l-am acuzat ca a facut ceva si nu vrea sa-mi spuna, parea putin schimbat in atitudine, vorbea ciudat ... mi-a spus ca nu a facut nimic, e nervos ca nu-l cred si chestii de genul.
In ultima perioada ne-am certat des pentru ca din lipsa de incredere eu imi fac o mie de scenarii si mi-e frica sa nu se intample ceva, insa intuitia imi spune altceva...
Am scris aceasta postare pentru ca mai devreme m-am simtit foarte aiurea si simteam nevoia sa ma descarc undeva. Daca cineva va citi acesta postare vreau sa lase un comentariu cu o critica, un sfat, o parere ceva, as aprecia tare mult, am nevoie de cineva cu care sa comunic, care sa ma invete cum sa fac, ce sa fac.
Si ca o concluzie, sunt de parere ca Dumnezeu m-a pedepsit prin relatia pe care am avut-o cu acel individ, pentru faptul ca si eu la randul meu am facut rau acelei persoane. Si pentru ca oamenii buni merita rasplatiti, mi-a oferit sansa sa ma bucur de relatia cu Cristi (actualul meu prieten).
Va doresc o duminica placuta!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu